Magia dansurilor românești – intermediari între sacru și profan – continuare

Ne-am propus să continuăm seria articolelor dedicate tradițiilor autentice românești, care ne mențin continuitatea și coeziunea ca neam pe aceste meleaguri binecuvântate. Deoarece muzica și dansul sunt cel mai ușor accesibile continuăm seria de articole având ca temă dansurile românești , o incursiune în timp care ne dezvăluie frumusețea și autenticitatea folcorului românesc.

După prezentarea celor dansuri care sunt executate numai de către femei(este o enormă greșeală să se introducă bărbați în aceste manifestări…..) vom prezenta acum un dans celebru, realizat desigur numai de către bărbați și care a fost introdus de UNESCO în patrimoniul cultural al umanității.

În următoarele pagini vom prezenta ”diamantul” dansurilor românești: CĂLUȘUL

Un obicei străvechi: Căluşul – Alte aspecte legate de misterul călușului

În mod tradiţional, dansul se execută în săptămâna dinaintea Rusaliilor, şi are scop tămăduitor, însă există documente istorice care atestă practicarea dansului şi cu alte ocazii, de exemplu, dansul executat de soldaţii lui Mihai Viteazul, “căluşerii”, ce se aflau sub conducerea căpitanului Baba Novac, în cadrul sărbătorii date de Sigismund Bathory în 1599, la Piatra Caprei, lângă Alba Iulia.Cu origini necunoscute, pierzându-se în timp undeva prin epoca pre-romană, căluşul este considerat de specialişti cel mai vechi şi mai spectaculos dans popular românesc.Din păcate, prea puţini ştim ce poveste fantastică se ascunde în spatele acestui dans magico-mitic.Jocul căluşarilor este, nu numai cel mai „bătrân” dar şi unul din cele mai complexe dansuri autohtone, mesajul pe care ni-l aduce din acele vremuri fiind îmbrăcat într-un strai mitic şi arhaic.
Dansul se situează undeva la marginea legendei, de aceea nu pot spune nici specialiştii exact de unde i se trag rădăcinile.

Înscrierea pe lista UNESCO a patrimoniului mondial imaterial face cunoscut lumii întregi o fărâmă preţioasă a tradiţiei româneşti, contituind astfel o şansă pentru supravieţuirea sa.

”Jocul Căluşarilor pare a fi unul dintre cele mai vechi şi mai complexe dansuri populare româneşti. Bărbaţii care doreau să intre în ceata căluşarilor se adunau cu o săptămână înaintea Rusaliilor, în afara satului, pe malul unei ape, unde, în mod ritual, depuneau un jurământ de respectare a regulilor cetei şi a condiţiilor respectării purităţii rituale în perioada Rusaliilor (abstinenţa sexuală şi un comportament etic adecvat comunităţii tradiţionale). Pentru 10 zile ei trăiau într-un timp sacru. În această perioadă ei purtau un costum specific cu zurgălăi la picioare, câte o bâtă, iar de dormit dormeau pe sub streşinile bisericilor pentru a fi feriţi de atacurile Rusaliilor. Ceremonialul cuprinde practici şi invocaţii magice, dansuri şi acte rituale executate de un grup de bărbaţi strict ierarhizat: Mut, Vătaf, Ajutor de Vătaf, Stegar şi Căluşari de rând. Starea grupului este una de coeziune mistică. După spargerea cetei, bărbaţii se întâlnesc în sat salutându-se ca după o absenţă îndelungată şi totul reintră în normal.

Călușarii, un ritual arhaic zamolxian

Călușul este un obicei românesc practicat de Rusalii şi ţine de cultul unui străvechi zeu cabalin numit de tradiţia populară: Căluş, Căluţ, Călucean. Unele piese din arsenalul căluşarilor poartă şi ele denumiri care amintesc de numele zeului (căluş, cal), înseşi mişcările dansului simbolizând tropăiturile şi comportamentul cabalin. Dansul căluşarilor pe lângă venerarea zeului este şi un prilej de adorare a strămoşilor deoarece, sâmbăta de dinaintea Rusaliilor este cunoscută şi sub denumirea de Moşii de Vară. Ceremonialul în sine se pierde în negura timpurilor pelasge şi cuprinde taine care cu greu mai pot fi desluşite azi. De pildă, se ridică întrebarea: cine este zeul în onoarea căruia se dansează şi care se numeşte Căluş?
Nicolae Densuşianu ne spune, în monumentala sa lucrare „Dacia Preistorică”, că Poseidon, cunoscut de romani sub numele de Neptun, se bucura de o dublă onoare în cadrul religiei pelasge. El era considerat ca zeu al mării, dar şi primul care a domesticit calul l-a călărit şi l-a înhămat la care. Deşi Poseidon este cunoscut mai ales ca stăpân al mării, totuşi numele său, îl leagă mai mult de arta echitaţiei. Densuşianu ne tălmăceşte numele de Poseidon sub înţelesul de cel ce stă pe cal sau călăreţul. Iată deci cine este Căluşul, zeul patronimic al căluşarilor! Iar legătura căluşarilor cu Moşii ne dezvăluie faptul că Poseidon/Neptun este tot una cu Zal-moxe, Zeul Moş, Zamolxe, unicul zeu al lumii pelasgo-dace!

Desfășurarea şi semnificaţiile ritualului

În sâmbăta de dinaintea Rusaliilor, căluşarii însoţiţi de lăutari se duc într-un loc secret din moşia satului lucru ce aminteşte de misteriile zamolxiene. Ei se îmbracă în haine obişnuite dar poartă cu ei şi costumele şi bâtele specifice. Excepţie face doar „Mutul” personificarea vie a Căluşului/ Poseidon. Vătaful sau conducătorul grupului de căluşari, poartă cu sine o prăjină de 4-5m,o năframă albă , aţă roşie, panglici din care este confecţionat mai apoi „steagul” căluşarilor. A se observa, că albul şi roşu sunt culori sacre ale dacilor, desemnând Gemenii Divini sau Dublul Zamolxe: Apollo şi Artemis.
La taina naşterii căluşului, operaţiune ce se mai numeşte şi Legatul Căluşului, nu iau parte decât căluşarii. Este momentul când se face Ciocul Căluşului, un lemn cioplit în forma de cap de cal. Acesta se îmbracă într-o piele de iepure în care sunt puse plante de leac dar şi nişte aţe cu măsura căluşarilor. Aceştia depun jurământul de credinţă faţă de ceată şi de zeu şi sunt iniţiaţi în noul rol prin săritul peste Căluş. Faptul în sine este o reiterare a vechiului ritual dacic de intrare a tinerilor în rândul unei confrerii războinice. Din acel moment ei se salută după formula „Halai sa”, nechează precum caii, mestecă usturoi pentru a protejaţi împotriva spiritelor rele.
Ceata se deplasează pe la casele sătenilor, practicând un dans magic, sacru şi profan în acelaşi timp, bazat pe mişcările calului. Pe parcursul dansului Ciocul Căluşului este purtat în traistă sau pe braţe doar de „mut” sau de „vătaf”, spectatorii neputându-l vedea doar câteva momente în care acesta este scos din traistă pentru a-l arăta gazdelor. Din nou o rămăşiţă de cult arhaic, întrucât Strabon ne spune” Zeul suprem dacic (Zamolxe- n.n) este fără nume , fără calificare”. Deci un soi de „deus otiosus” un Dumnezeu ascuns care se face cunoscut doar prin atributele sale devenite zei în mitologiile popoarelor care au luat contact cu pelasgo-dacii!
Principalul protagonist al dansului este „mutul” care-şi permite să nu asculte de vătaf, să pedepsească dansatorii care , prin absurd, ar greşi mişcările dansului. Spun prin absurd deoarece un asemenea ritual nu permite greşeala, greşeala aducând după sine ineficacitatea ritualului apotropaic (apărător). În cadrul ritualului Vătaful are rolul Marelui preot zamolxian căruia se supun toţi dacii inclusiv regele , daca nu era chiar el rege, iar Mutu este Zeul însuşi din această cauză el putând să-şi permită a „nesocoti” voinţa vătafului! Căluşarii şi dansul lor colindă în ziua de Rusalii întreg satul ferind bătăturile în care joacă de spirite rele şi aduc belşug.
Marţea de după Rusalii, ritualul ia sfârşit prin „spargerea Căluşului”, după care căluşarii se duc şi îngroapă Ciocul căluşului într-un loc retras de unde-l vor scoate abia în anul următor cu ocazia unui nou legământ. Atât cele trei zile de desfăşurare a ritualului cât şi îngroparea Căluşului ne aduc aminte de legenda zamolxiană. Marele Preot Zamolxe, ne spune Herodot , confirmat de Strabon, s-a retras într-o peşteră unde a stat timp de trei ani iar dacii l-au jelit ca pe un mort. Această practică a retragerii din lume era necasară pentru naşterea doua oară. Iniţiatul murea pentru oameni pentru a renaşte în lumea spiritului fiind cunoscător al tainelor zamolxiene.

Valențele ritualului călușarilor

Jocul căluşarilor, în tradiţia populară, are diferite valenţe. Între acestea amintim:
· Transferul magic al fertilităţii divine prin descântarea în timpul jocului, a bolovanului de sare pentru animale şi a blidului cu seminţe pentru însămânţarea ogoarelor
· Grăbirea căsătoriei fetelor şi fertilizarea tinerelor soţii care intrau în Hora căluşarilor de la sfârşitul jocului
· Vindecarea persoanelor „luate de Rusalii” prin transferul magic al sufletului sănătos de la oala de lut spartă cu bâta de Mut sau Vătaf sau de la Căluşul supus unei morţi rituale, denumită „Doborârea Căluşarului”, la omul bolnav
· Alungarea Rusalcelor prin ameninţare cu bâta, prin practicarea unor scenarii războinice, folosirea unor plante magice, prin invocarea unor formule magice în timpul jocului de către căluşari şi prin gălăgia produsă de zurgălăi ş chiotele scoase de căluşari în timpul jocului.”

Material preluat cu acordul autoarei din volumul în curs de apariție ”Armonii sonore”

 286 total views,  4 views today