
Stiința fără conștiință zămislește monștri
Noul an, 2022 a intrat în drepturi depline de iată, aproape trei săptămâni și după perioada de relaxare a sărbătorilor de iarnă încep iarăși, în trombă și furibund campaniile isterice de vaccinare, amenințările pe față genul : ”nu ești vaccinat, nu ai dreptul la nimic, ești considerat pericol public nr. 1 și facem cu tine tot ce vrem”, presiunea enormă asupra judecătorilor și a ÎCCJ de permite aplicarea unor directive de la ”atotștiutorul” front ”antipandemic”, contra prevederilor Constituționale și a drepturilor omului; slugărnicia libidinoasă în a respecta cu tot dinandinsul prevederile venite de la OMS și UE, împotriva Constituției și asupra statului de drept, lipsa oricăror măsuri de prevenție și tratamente complementare pe care alte state precum India și China le-au implementat populației. Iar lista poate continua………
Sursa:
Pretutindeni același personaj ”atoateștiutor” care încalcă Constituția pe față, care se dă de ceasul morții că românii nu se vaccinează, care ne pune amenzi pe aerul de respirat(obligativitatea non-umană de a impune obligativitatea purtării cârpei (așa zisa mască de protecție) oriunde, pentru că prin hipoxia și îmbibarea cu bacterii grăbește îmbolnăvirea românilor. Același personaj straniu și lugubru care flutură steagul morții pe unde apare, amenințând de mama focului și făcând scenarii apocaliptice fără nici un respect față de jurământul lui Hipocrate….a-ți ghicit fără îndoială cine este: ”beiul” Arafat! În continuare voi insera punctele de vedere ale unor juriști cunoscuți de acum publicului larg, care cu legea de în mână și cu conștiința trează aduc tuturor raze de speranță.
Av. Dan Cristian Ionescu, citez : „Scriu fiindcă avalanșa de minciuni de care vorbeam continuă și mai accentuat, și mai criminal. În ultimele 18 luni, fără a fi medic, am scris despre covid mai mult decît despre toate celelalte teme la un loc. Punctele mele de vedere personale se refereau exclusiv la ce mă pricep, respectiv la avalanșa de minciuni prezidențiale și guvernamentale, la jaful bugetar savîrșit sub acoperirea pandemiei, la încălcarea drepturilor constituționale și alte abuzuri. Din punct de vedere medical, nu am facut decît să prezint punctele de vedere ale unor medici de prestigiu români sau străini, credincioși jurămîntului depus, necumpărați de „Big Pharma” și O,M,S. Și atunci poate vă întrebați de ce mai scriu și ce pot să mai scriu. Simplu. Scriu fiindcă avalanșa de minciuni de care vorbeam continuă și mai accentuat, și mai criminal. Văd cum vaccinul ucide, găsesc statistici din alte state cu numărul victimelor acestuia. Numai în țara lui Iohannis și Cîțu, Arafat și Gheorghiță nu moare nimeni răpus de vaccin. Văd că în lume mor mai mulți vaccinați decît nevaccinați – în România, Gheorghiță ne anunță că este invers. Iar de la buget zboară banii pentru momirea și premierea celor pe care eu îi văd ca pe niște sinucigași.”
Iată ce spune și avocatul Gheorghe Piperea pe blogul său.
Av. Gheorghe Piperea : „Lamentațiile beiului Arafat și crunta realitate”
https://superimagini-album.blogspot.com/2022/01/av-gheorghe-piperea-lamentatiile.html

Cu toate acestea, judecătorul Jabre (poza de mai jos) face istorie arătând verticalitate și comportându-se uman, moral, profesional, și mai ales respectând Constituția pe care Arafat s-a grăbit să o calce de nenumărate ori!

[ Photo ]
”JUDECATORUL JABRE FACE ISTORIE – Amer Jabre de la Curtea de Apel Bucuresti a desfiintat obligativitatea purtarii mastii in spatii publice inchise si deschise: „Dreptul la viata privata implica dreptul fiecaruia de a dispune de propriul corp… Obligarea de a amplasa pe fata un material e ingerinta in drepturile la viata privata si la propria imagine… Incalcarea demnitatii umane si a integritatii persoanei” (Sentinta)
Cu toate că de acum însăși EMA și OMS au ajuns la concluzia că vaccinarea repetată nu a avut nicidecum efectul scontat(țările cele mai vaccinate înregistrând cel mai mare număr de infectări, complicații și decese(inimaginabil, la cât s-a trămbițat sus și tare de ”eficacitatea” așa zisului vaccin), în România Arafat și Gheorghiță muți și surzi la oricare altă opțiune o dau înainte cu vaccinarea și impunerea inutilei măști, pentru că este clar că se urmează instaurarea unei dictaturi hidoase, și nicidecum protejarea populației, din contră, este evidenă DECIMAREA ei!
Sursa:
”EMA și OMS contrazic politica vaccinistă a lui Arafat și Gheorghiță: Rapelurile frecvente COVID ar putea afecta negativ. Oficial EMA: Vaccinările repetate la intervale scurte nu reprezintă o strategie durabilă pe termen lung
AGENȚIA EUROPEANĂ A MEDICAMENTULUI
ȘI ORGANIZAȚIA MONDIALĂ A SĂNĂTĂȚII AVERTIZEAZĂ GUVERNELE: NU EXISTĂ DATE CARE SĂ SUSȚINĂ NECESITATEA RAPELURILOR REPETATE COVID, VACCINAREA LA …”
ActiveNews – Știri necenzurate (https://www.activenews.ro/stiri/EMA-si-OMS-contrazic-politica-vaccinista-a-lui-Arafat-si-Gheorghita-Rapelurile-frecvente-COVID-ar-putea-afecta-negativ.-Oficial-EMA-Vaccinarile-repetate-la-intervale-scurte-nu-reprezinta-o-strategie-durabila-pe-termen-lung-172162)
Avem însă și vești bune! Iată că sunt trași, în sfârșit la răspundere în dosare penale așa zisii medici care fără nici un respect față de jurământul lui Hipocrate, călcând în picioare drepturile omului, fără discernământ, urmând orbește ordinele beiului Arafat au aplicat proceduri nevalidate care au omorât și îmbolnăvit pe viață mii de români, mai abitir decât Covid-ul!
Cităm:
”Beatrice Malher a ajuns la vorba avocatului Gheorghe Piperea: 100 de medici din Linia Întâi chemați să dea declarații într-un dosar penal pentru omor din culpă și malpraxis în cazurile de decese din spitale. VEȚI PLĂTI!
ActiveNews – Știri necenzurate (https://www.activenews.ro/stiri/Beatrice-Malher-a-ajuns-la-vorba-avocatului-Gheorghe-Piperea-100-de-medici-din-Linia-Intai-chemati-sa-dea-declaratii-intr-un-dosar-penal-pentru-omor-din-culpa-si-malpraxis-in-cazurile-de-decese-din-spitale.-VETI-PLATI-172161)
Dr. Beatrice Mahler, managera Institutului „Marius Nasta” din București.”
Sursa: Urmărește cele mai interesante materiale pe https://t.me/semnelevremurilor
Specificăm că o parte a materialelor prezentate au fost preluate de pe: t.me/adevarsiinformare
Urmărește cele mai interesante materiale pe https://t.me/semnelevremurilor
214 total views, 1 views today

