Pe-un picior de plai pe-o gură de Rai

PAȘTELE BLAJINILOR – LEGENDA, TRADIȚIE ȘI MISTER

În salba de tradiții românești, unele dintre ele fiind comune și arealului sud-estic european un loc aparte îl are sărbătorirea Paștelui Blajinilor. În continuare vom expune câteva informații legate acest eveniment, care încă se sărbătorește în multe zone ale țării noastre. Sursa acestui articol se poate accesa în subsolul paginii.

”La o săptămână după Paşti, în ziua de luni care urmează după Duminica Sfântului Toma, în estul şi sudul Europei se sărbătoreşte Paştele Blajinilor, un amestec între mituri străvechi şi datini creştine. Această zi se mai numeşte şi Lunea Morţilor, Paştele Morţilor, Paştele Mic, Paştele Rohmanilor.
Blajinii, cărora li se mai spune şi Rohmani, Urici sau Oameni Roşii, sunt fiinţe mitice, reprezentări ale oamenilor primordiali sau ale strămoşilor. Se spune că ei au luat parte la facerea lumii şi că, de atunci, susţin stâlpii de sprijin ai Pământului. Consideraţi urmaşii lui Set (al treilea fiu al lui Adam şi al Evei), Blajinii trăiesc la hotarul dintre lumea văzută şi lumea nevăzută sau chiar sub pământ, pe Tărîmul Celălalt, dincolo de Apa Sâmbetei (râu imaginar, care izvorăşte de sub rădăcinile Bradului Lumii, înconjoară Pământul de trei, şapte sau nouă ori şi se varsă în lumea cealaltă prin Sorbul Pământului; acesta mărgineşte lumea văzută de lumea nevăzută).

Lumea subterană a celuilalt tărâm este evocată adeseori de tradiţiile populare şi de poveştile româneşti. Mitologia română arată că sub pământul nostru se mai află o lume. Acolo sunt tărâmurile celelalte, unde nu au ajuns decât eroii populari, precum Făt-Frumos, ce ajunge în Ţara tinereţii fără bătrâneţe si a vieţii fără de moarte. Pe tărâmurile acelea, numite şi Ostroavele Blajinilor sau Ostroavele Albe, locuiesc aceşti oameni sfinţi. Asemănarea cu mitul lumii tainice a Shambalei este semnificativă.

Cele mai multe legende îi prezintă ca pe nişte fiinţe pline de compasiune, devotate lui Dumnezeu, ca pe nişte oameni de demult, cu o credinţă mai curată decât a actualilor pământeni, şi care, la sfârşitul lumii, se vor întoarce pe pământ. Numele de Rohmani le vine din limba tracă, fiind atestat într-un epitet al Cavalerului Trac, Zeind-Roymenos, cu sensul de „Sfântul Luminos”.

Sursa si mai multe informatii:
https://yogaesoteric.net/pastele-blajinilor-legenda-traditie-si-mister/

 24 total views,  2 views today

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.