Să fim sănătoși

Muzica dacilor

Muzica dacilor: incantaţiile sobre şi grave. 

  Geto-dacii, strămoşii noştri direcţi, reprezintă ramura nordică a triburilor trace şi ocupau în antichitate teritoriul dintre litoralul Mării Egee şi Nordul Carpaţilor dar majoritatea triburilor geto-dace se încadrau ca arie geografică în teritoriul României de astăzi.

   Neamul geto-dacilor era unitar prin origine, limbă, spaţiu, cultură iar singura diferenţă consta în regiunea locuită. Cultura lor era originală şi chiar dacă a căpătat influenţe de la alte popoare cu care au venit în contact (cimerienii, ilirii, sciţii, elenii) era prea puternică să fie asimilată total.

Ei au dezvoltat un sistem politic-administrativ şi militar foarte bine pus la punct iar conducătorii lor (Scorilo, Burebista, Duras-Diurpaneus, Decebal ) au fost nişte adevăraţi lideri care s-au impus printre vecinii lor. Herodot spunea despre ei că ,,sînt cei mai viteji şi mai drepţi dintre traci“. Muzica strămoşilor noştri avea, ca la toate popoarele indo-europene şi nu numai, o profundă legătură cu nemurirea şi divinitatea. ,,Iată în ce chip se socot ei nemuritori-spunea Herodot-credinţa lor este că ei nu mor, ci că acela care piere se duce la Zamolxis-divinitatea lor-pe care unii îl cred acelaşi cu Gebeleizis.”

Pe daci muzica i-a însoţit de-a lungul timpului în toate momentele importante ale vieţii lor dar sursele directe apar mult mai tîrziu pentru că istoricii antici vorbeau în analele lor despre traci ca despre un neam unitar, mult mai tîrziu au început să-i diferenţieze în funcţie de triburi sau neam. Geţii au fost pomeniţi în izvoarele scrise în secolul VI î.Hr. locuind zonele de cîmpie de pe malurile Dunării iar dacii au fost menţionaţi în sec.III î.Hr. ca locuitori în interiorul arcului carpatic, Transilvania de azi. Ca întreaga lor cultură, muzica este proprie poporului lor şi vitală, păstrînd ramura tracică. Specialiştii care s-au ocupat de muzica strămoşilor noştri precum Liviu Pandele vorbesc despre tipul cîntării vechi, melodie simplă, sobră şi austeră iar vocea umană reprezenta factorul principal al interpretării care în timp apelează la acompaniamentul instrumental ca şi în cazul majorităţii popoarelor, fără a se îndepărta prea mult de linia melodică. Grecii recunoscuseră destul de devreme originalitatea şi forţa religiozităţii trace.

Muzica şi practica magică

   Un factor original în arta dacilor îl constituie faptul că nu foloseau ca divertisment muzica, aşa cum era cazul altor popoare, ci pentru ei ea avea un caracter cultic şi ancestral doar în cadrul evenimentelor marcante ale vieţii (război, ritualuri agrare, cult religios, moarte etc.). Credeau cu tărie în faptul că un cîntec sau un gest putea influenţa succesul unor activităţi (muncă, luptă, vînătoare). Muzica dacilor era esenţială în practicile magice legate de viaţă şi de moarte iar faptul că muzica îmblînzea forţele supra-naturale pentru ei era o certitudine. Mitul lui Orfeu dezvoltat de greci provine din contextul religios al vechilor traci. Orfeu era şaman, vindecător, cîntăreţ. El stăpîneşte fiarele sălbatice ori aceste credinţe erau puternic implementate în conştiinţa strămoşilor noştri. Orfeu coboară în infern pentru a o smulge înapoi pe scumpa lui Euridice iar în acest context trebuie luată în seamă informaţia lui Herodot cu privire la mitul lui Zamolxis luată de la grecii din Hellespont şi Marea Neagră.


Efectul terapeutic

  Geto-dacii aveau încredere deplină în forţa de iradiere a muzicii care în conştiinţa lor deţine resurse ce au o puternică încărcătură supranaturală şi mistică capabilă să purifice bolile sufleteşti şi trupeşti iar această credinţă este împărtăşită de toate marile civilizaţii ale lumii (India, China, Grecia, Egipt etc.) Un învăţat grec consemna că a fost învăţat de către un vraci trac ,,discipol al lui Zamolxis“ o melodie care avea puterea să-l facă pe om nemuritor. Tot la strămoşii noştri exista convingerea că muzica are puterea să-i transforme pe oameni, să-i facă mai buni, mai integri, fenomen numit mai tîrziu de către cercetători ,,teoria etosului“. De asemenea, dacii foloseau muzica inainte de fiecare lupta,pentru fortificarea vointei.         

Zamolxis, zeul preot

 Cea mai importantă funcţie a muzicii în viaţa dacilor, ca la mai toate marile popoare şi preluată ulterior de creştinism, a constituit-o acompanierea cultului divin.

 Autorii antici vorbesc despre anumiţi eremiţi şi oameni religioşi şi probabil că aceşti specialişti ai sacrului prelungeau tradiţia misterică a cultului lui Zamolxis“. În cadrul cultului dedicat lui Zamolxis aveau loc ceremonii efectuate în prezenţa marilor preoţi şi ai mulţimii ce constau în rugăciuni şi cîntece. Rugăciunile dacilor erau cîntate de cele mai multe ori.

Izvoare care atestă folosirea instrumentelor


   Prima sursă scrisă în acest sens este redată de către Teopomp (Istorii) în care acesta remarcă ,,Geţii fac soliile cu chitare şi cîntînd tot timpul din aceste instrumente“ O altă sursă este de la istoricul Iordanes care completează ştirea lui Teopomp. Iordanes povesteşte că în timp ce Filip, regele Macedoniei, se afla cu oastea la porţile cetăţii Odyssus (Varna) care pe atunci le aparţinea geţilor a fost impresionat de gestul preoţilor geţi care i-au ieşit în cale cu chitare şi veşminte albe, rugîndu-i în cîntece pe zei să se îndure de ei“. Astfel dorinţa de pace era exprimată prin muzică. Îmblînzirea fiarelor şi duşmanilor prin muzică o regăsim în mitul lui Orfeu. Aristotel spunea despre agatîrşii din Transilvania (Mures ) că îşi ,,verifică legile şi le cîntă pentru a le ţine bine minte“ . Un alt istoric, Pomponius Mela preciza obiceiul dacilor de a cinsti funerariile prin cîntece şi jocuri.

Instrumentele


  Principalele instrumente cu care dacii acompaniau cîntecele erau: flautul, cornul, fluierul, naiul, instrumentele de percuţie şi chitările care semănau cu nişte lăute cu gîtul lung. Instrumentele de percuţie erau folosite în cadrul riturilor agrare iar cele de suflat în timpul riturilor funerare deoarece constituiau un simbol al respiraţiei, principiul vital al vieţii umane. Istoricul Xenofon relata că tracii aveau obiceiul să danseze înarmaţi fiind acompaniaţi de flaute. Strabon aminteşte un rit agrar în cadrul căruia femeile geto-dace cu ajutorul slujitoarelor  aduceau jertfe zeilor de cinci ori pe zi. Cinci femei loveau în chimvale stînd în cerc pe cînd altele scoteau strigate.

Moştenirea dacilor


   De la daci au rămas multe obiceiuri, care ulterior au fost preluate de religia creştina, care s-au menţinut în folclor precum şi descîntece, rituri magice străvechi; dar un alt lucru esenţial este acela că majoritatea instrumentelor muzicale folosite în folclorul românesc de astăzi şi nu numai s-au dezvoltat din cele folosite de către daci.” 

.  (Ştefan BOTORAN)

Sursa: http://www.monitorfg.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=7289:-izvoarele-doinei-romaneti&catid=43:tiri-locale&Itemid=29

 210 total vizualizări,  2 vizualizări astăzi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *