Să fim sănătoși

Compatibilități alimentare – continuare

Așa cum am promis, vom continua seria prezentărilor având ca temă compatibilitățile alimentare. Prin bunăvoința colaboratoarei noastre –nutriționist – vom înțelege astfel, dintr-o nouă perspectivă, cât este de importantă pentru o bună sănătate combinarea corectă a alimentelor. 

Victory Gladys

Motto: ”Combinarea corectă a alimentelor – garanția unei sănătăți de fier”

”Asocieri indicate şi asocieri nerecomandate

Amidon- acizi

Digestia amidonului(cereale, cartofi), debutează în cavitatea bucală sub acţiunea amilazei salivare. Acizii împiedică acest proces.

Amidon- proteine

Proteinele necesită, pentru hidroliza lor, suc gastric (care este acid). Acest Ph acid impiedică activitatea amilazei salivare, care acţionează asupra amidonului într-un mediu alcalin(bazic). De exemplu, este de evitat, pe cât posibil, asocierea cerealelor sau cartofilor cu brânza, a pâinii cu iaurt sau lapte dulce.

Amidon- glucoză

Este o asociere între doua glucide cu timpi de digestie diferiţi. Nu vă grabiţi să asociaţi deci, cereale cu fructe!

Amidon-legume verzi

Legumele verzi nu favorizează, dar nici nu îngreunează digestia amidonului. Sunt însă recomandate aceste asocieri, deoarece legumele verzi aduc vitamine, săruri minerale şi oligoelemente, care ajută utilizarea ulterioară în organism a compuşilor rezultaţi din degradarea amidonului.

Amidon- apă

Apa poate dilua sucurile digestive, încetinind digestia amidonului. Totuşi, hidroliza amidonului necesită o anumită cantitate de apă, care ar trebui să fie deja disponibilă în ţesuturi, deci să parvină organismului în afara mesei propriu-zise, prin echilibrul zilnic sănătos(minim 1,5l/zi).

Amidon- lapte

Laptele necesită un mediu acid pentru a putea fi digerat, fapt care se opune degradării amidonului.

Proteine- grasimi

Grăsimile inhibă secreţia sucurilor digestive, încetinind digerarea proteinelor. De evitat această asociere, mai ales în cazul persoanelor obosite.

Proteine – legume verzi

Este o asociere foarte bună. De exemplu: branză albă cu praz sau ouă (nu maioneza care are grăsimi provenite din ulei) cu dovlecei.

Lipide – amidon

Este compatibilă asocierea grăsimilor cu amidonul, de ex. cartofi fierţi amestecaţi cu ulei sau unt usor încălzit, fulgi de ovăz sau alte cereale.

Lipide- legume verzi

Este o asociere recomandată.

Lipide- glucoză (fructoză)

Lipidele încetinesc absorbţia glucozei, care este una dintre cele mai rapide.(De aici şi folosirea ei ca substituent de hrană în urgenţele medico-chirurgicale, când este administrată intravenos). În acest context se recomandă evitarea smântânii îndulcite.

Respectarea compatibilităţii elimină posibilitatea autointoxicării

În cazul asocierii de alimente incompatibile se pot declanşa fenomene de fermentaţie a glucidelor(generatoare de bioxid de carbon, acid oxalic, alcool- compuşi care produc balonări şi crampe abdominale, constipaţie şi diaree). Sau procese de putrefacţie a proteinelor(rezultând hidrogen sulfurat, acid fenil propionic, indol, scatol, alcooli, acid acetic – compuşi toxici pentru organism).

Aşa numitele regimuri omogene, bazate pe compatibilităţi alimentare, au darul de a uşura digestia, atât prin creşterea vitezei de absorbţie, cât şi prin diminuarea efortului organismului de a digera alimentele respective, precum şi de a suprima fenomenele fermentaţiei sau putrefacţiei intestinale. Se evită astfel producerea de toxine la nivelul tubului digestiv, prin a căror absorbţie are loc o autointoxicare progesivă a organismului, care poate genera diferite stări de boală.

În continuare, un tabel orientativ bazat pe respectarea compatibilităţilor din perspectiva regimului vegetarian ayurvedic.”

Mic dejunPrânzOra 17Cină
mere, pere, urdă cu untouă, nuci, andive, ciuperci, salată de castraveţi şi lăptuci, salată de morcovi cu ţelină, ulei de măsline, şvaiţermere, stafideiaurt, castraveţi, varză verde, praz, dovlecei, brânză albă
struguri proaspeţi, iaurt, piersici, măsline, varzăcaşcaval, praz, ridichi, spanac, salată de varză roşie, morcovi, cartofi la cuptorprune uscate, pesmet cu untfasole verde, ouă, napi
căpşuni, miere, piersici, caise, lapte bătut (kefir)smântână, dovlecel, conopidă, salată de sfeclă roşie, orez, migdalebanane, smochine şi curmaleŞtevie, brânză de vaci, pere, varză roşie
mere, germeni de grâuouă, vinete, guliigutuişvaiţer, mazăre

CONCLUZII

În concluzie, fiinţele umane pot trăi cu hrana ovo-lacto vegetariană, sau numai vegetariană(vegană, raw-vegană). Acest mod de a ne hrăni ne asigură absolut toate nutrimentele necesare unei vieţi sănătoase şi împlinitoare. Este de remarcat faptul (din literatura de specialitate şi ca o mărturie personală), inclusiv cea a dr.  Colin Campbell, că o dietă vegetariană vindecă boli considerate incurabile, doar eliminând proteinele de natură animală cu hrana vie!”

Notă: informațiile expuse aici nu exclud consultul medical de specialitate, și se vor aplica ținând cont de condiția generală de sănătate și alte boli asociate!

Tehnician nutriționist gr.3+ Anițescu Daniela

 34 total vizualizări,  2 vizualizări astăzi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *