Să fim sănătoși

Asemănări și deosebiri între alimentația vegetariană și cea clasică

În continuarea prezentării principiilor de bază ale nutriției prezentăm o “piramidă” clasică şi alta exclusiv vegetariana, sau raw- vegană. Am fost plăcut surprinsă de multiplele asemănări dintre cele doua abordări. Prezint întâi asemănările:

Ambele abordări pun accent pe activitatea fizică cu o intensitate medie, zilnic, de aprox. 60 min/zi.

Se recomandă ca fiind esenţial consumul apei(2-2,5l/zi), de calitate şi puritate cât mai mare(exclusă cea de la robinet)!

Baza ambelor piramide(etajul 1), sunt glucidele, obţinute din graminee, orez, etc…aşa numitele glucide cu absorbţie lentă, în forme diverse de prelucrare, simple sau asociate cu alte glucide de provenienţe diferite(de ex. pâinea mixtă din făină albă, neagră, secară…etc).

Urmatorul etaj recomandă, la ambele piramide, consumul fructelor şi legumelor proaspete începand  de la minim 2 porţii pe zi. La piramida clasică aici sunt integrate şi nuciferele, seminţele de diferite provenienţe.

Piramida alimentară vegetariană
Piramida alimentară clasică

În continuare, piramidele se diferenţiază, iată deosebirile:

  1. Etajul 3este format la piramida clasică din 2 secţiuni: una destinată consumului produselor lactate şi derivatelor şi alta care conţine carne slaba(de preferinta alba, incluzand aici si pestele), de asemeni oul, care este considerat un aliment complet. La piramida vegetariană, tip vegan, laptele este înlocuit de laptele şi produsele din soia, iar carnea albă, peştele, ouăle, de către   leguminoase cum ar fi fasolea, lintea, năutul, ciupercile, cu un conţinut ridicat de proteine vegetale. În cazul unei piramide ovo-lacto vegetariene, poziţia lactatelor şi a ouălor rămâne identică, fiind înlocuite carnea şi peştele (subprodusele acestora) de către leguminoase şi ciuperci, identică cu cea vegană. De asemeni, aici se integrează foarte bine şi laptele şi produsele de soia. La acest etaj observăm o abundenţă de proteine, care atunci când alimentaţia este şi ovo-lacto suplinesc cu succesc consumul cărnii, derivatelor ei şi a peştelui.
  2. Ultimul etaj diferă radical, în sensul că la abordarea clasică sunt prezente glucidele sub formă de zaharuri concentrate(cu specificaţia în cantităţi mici) de ex: bomboane, ciocolată, şerbeturi etc. incluzănd aici şi mierea de albine. Tot aici mai sunt incluse grăsimile vegetale şi animale saturate şi nesaturate, ulei, unt, carne roşie, untură, etc. La piramida de tip vegan se pune accent pe extractele din oleaginoase, pe consumul seminţelor, nucilor, alunelor şi a altor produse din această grupă, uleiuri presate la rece care conţin o cantitate mare de acizi graşi esenţiali tip Omega 3, vitamine liposolubile şi din grupa B. Veganii nu consuma miere;  glucidele cu absorbţie rapidă în special, sunt înlocuite de zahărul brun (brut), extras din trestia de zahar şi fructoza din fructele proaspete şi uscate. Ovo-lacto vegetarienii consumă şi miere, fiind considerată un aliment complet, valoros, care asigură vitamine, glucide, proteine, minerale, fitohormoni şi alte substanţe care completează dieta în mod armonios.

Concluzionând, carnea, peştele şi derivatele lor ocupă o poziţie terţiară şi finală, neavând deloc o pondere specială şi prioritară în piramida clasica. Ele pot fi cu uşurinţă înlocuite de o multitudine  de produse sănătoase, naturale, obţinute în mod firesc atât din regnul vegetal cât şi din cel animal, fără a fi nevoie de sacrificarea lor!

Autor: Anitescu Daniela, tehnician nutritionist gr.3 +

 20 total vizualizări,  3 vizualizări astăzi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *