Pentru suflet

STAREA DE PACE DUMNEZEIASCĂ PE CARE O TRĂIESC PERMANENT DAR ÎNTR-UN MOD PROFUND ȘI COPLEȘITOR ÎNGERII

”Calea iubirii intense a lui Dumnezeu este caracterizată de elanul extraordinar al iubirii, de misterul păcii profunde şi de pura spontaneitate a adorării. Toate aceste atribute spirituale reprezintă tot atâtea caracteristici ale ființelor angelice, a căror stare de devoțiune față de Dumnezeu este exemplară. Pacea profundă este în esență starea spirituală de fundal care există în permanență în cazul ființelor angelice care îi asistă și care îi ajută pe oameni în căutările lor spirituale. Inima spirituală care este pătrunsă de o stare de pace profundă poate face cu putinţă manifestarea unei neţărmurite iubirii faţă de Dumnezeu şi faţă de toate fiinţele, privite fiind ca manifestări ale Sale. Chiar și numai un simplu gând către Dumnezeu trezeşte în fiinţă o copleşitoare stare de bucurie, care amplifică şi mai mult starea de pace interioară. 

Condiţia sau atitudinea căutătorului spiritual care simte pentru Dumnezeu o iubire sinceră, totală şi necondiţionată este numită în mod tradiţional în Orient Bhava. În starea de pace profundă dispare orice simţ al eului sau al posesiunii, trupul, simţurile şi intelectul sunt pe deplin controlate şi atunci ființa ajunge la trăirea plenară a experienţei stării de pură conştiinţă şi de pură existenţă în beatitudine. 

Scrierile spirituale afirmă faptul că atunci când în fiinţă se trezeşte starea de pace profundă dumnezeiască, ființa poate transcende aproape orice fel de înţelegere de tip instrumental. Această stare inefabilă de pace profundă este rodul trezirii în fiinţă a stării de rezonanţă ocultă cu energia subtilă sublimă a Atributului Dumnezeiesc al Păcii Profunde Dumnezeieşti şi nu poate fi exprimată decât printr-o profundă tăcere interioară elocventă. Starea de pace profundă dumnezeiască este starea în care aspirantul spiritual realizează desprinderea de lumea materială şi în care are acces la contopirea cu Dumnezeu.

În tradiția spirituală, accesul la starea de pace profundă dumnezeiască este marcat de accederea la stările spirituale de supraconştiinţă, ce sunt caracteristice iluminării spirituale şi atingerii stării de extaz dumnezeiesc. Fiind asistate de către îngerii de lumină ai lui Dumnezeu, ființele umane pot transcende condiționările impuse de stările de veghe, de stările de vis şi chioar și de stările de somn profund fără vise și astfel pot avea acces la o stare superioară de conştiinţă plină de pace, ce se situează dincolo de gândire, de cauzalitate sau de identificarea cu trupul. Această stare spirituală de pace profundă este indescriptibilă în măreţia şi în profunzimea ei uluitoare. Această stare de comuniune profundă cu Dumnezeu, este descrisă de către cei înțelepți ca fiind o stare de pace beatifică indescriptibilă.

Starea de pace profundă este o stare lăuntrică dumnezeiască misterioasă, copleşitoare, extatică, de mulţumire deplină şi de satisfacţie sublimă, intensă, plenară, totală, profundă, stabilă şi durabilă. Trăirea stărilor de pace părofundă reflectă un proces de rezonanţă ocultă cu energia subtilă sublimă a Atributului Dumnezeiesc al Păcii Profunde Dumnezeieşti. Starea de pace profundă dumnezeiască este lipsită de orice urmă de particularitate limitatoare. Atunci când se revarsă din abundență în universul lăuntric al fiinţei umane, energia subtilă sublimă a Atributului Dumnezeiesc al Păcii profunde Dumnezeieşti generează în fiinţă o stare de inexprimabilă pace profundă, de bucurie, de libertate interioară indescriptibilă în faţa lui Dumnezeu, de iubire intensă, profundă şi filială faţă de Dumnezeu și face ca ființa să devină asemenea îngeriilor de lumină ai lui Dumnezeu Tatăl. Starea lăuntrică de pace profundă reprezintă o culme de bunăstare existenţială ce poate fi accesibilă atunci când ființa umană se lasă ghidată de îngeri și atunci când aspiră frenetic către o stare de îndumnezeire. Această stare dumnezeiască complexă de pace profundă dumnezeiască este o stare paradiziacă ce este caracterizată totodată de o inefabilă mulţumire mistică deplină şi de o satisfacţie lăuntrică sublimă, inefabilă şi misterioasă. 

Starea spirituală de pace profundă ni-L dezvăluie pe Dumnezeu Tatăl într-o tainică şi inexprimabilă intimitate, care ne copleşeşte şi care ne face să ne dilatăm în nemărginire, scufundându-ne astfel într-o stare de beatitudine macrocosmică, în care pacea dumnezeiască este atotprezentă. Starea de pace profundă dumnezeiască este un mister copleşitor, care ne revelează starea dumnezeiască de universală egalitate ce se manifestă într-un enigmatic moment prezent, fără de sfârşit, ce este trăit aici şi acum, fără încetare, în transcendenţa şi în eternitatea pline de graţia nesfârşită a lui Dumnezeu Tatăl.”

Material preluat de pe Angelinspir.ro

 12 total vizualizări,  2 vizualizări astăzi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *